MOLDOVA INTENŢIONEAZĂ SĂ PROMOVEZE ÎN MOD ACTIV VINURILE ROŞII AUTOHTONE PE PIAŢA JAPONEZĂ

13.05.2011

Moldova este interesată în promovarea vinurilor pe piaţa japoneză. Potrivit comunicatului serviciului de presă al Ministerului Economiei al RM, aceste declaraţii au fost făcute de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr, în cadrul întrevederii cu Tadashi Izawa, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Japoniei în Moldova, cu reşedinţa la Kiev. Valeriu Lazăr a subliniat că, întîi de toate, Chişinăul este interesat în promovarea pe piaţa japoneză a vinurilor roşii, care contribuie la eliminarea radionuclizilor din organism şi, prin urmare, la depăşirea consecinţelor catastrofei de la centrala nucleară de la Fukushima. Conform informaţiilor anterioare, Moldova a oferit Japoniei asistenţă umanitară sub forma livrărilor de vin roşu, care este recunoscut prin capacitatea sa de a elimina din organism radionuclizii şi de a minimaliza acţiunea radiaţiei.

 

Iniţiativa aparţine Ghildei Vinificatorilor din Moldova. Potrivit preşedintelui Ghildei Nelly Sonic, vinificatorii moldoveni vor întinde o mînă de ajutor poporului nipon, care s-a pomenit într-o zonă de radiaţie ridicată din cauza cutremurului. În pofida situaţiei complicate în care se află vinificatorii din Moldova, aceştia vor trimite în Japonia vin roşu, manifestîndu-şi astfel susţinerea pentru aceşti oameni care se află într-o situaţie atît de complicată. Nelly Sonic, care ocupă şi postul de vicepreşedinte al companiei vinicole „Lion Gri”, a menţionat că doar compania, pe care o reprezintă, va expedia în Japonia două containere cu 28 mii de sticle de vin roşu.

 


Sursa: noi.md