Moldova este interesată de atragerea investiţiilor poloneze. Despre aceasta a declarat prim-ministrul Moldovei Vladimir Filat în cadrul întrevederii la Chişinău cu omologul său din Polonia Donald Tusk, menţionînd că şefii guvernelor celor două ţări au discutat oportunităţile investiţionale ale Moldovei. Vorbind despre relaţiile bilaterale dintre Moldova şi Polonia, Vladimir Filat a menţionat dinamica pozitivă a acestora, specificînd că în 2010 cifra de afaceri comerciale dintre cele două ţări a crescut cu 25%. Şeful Cabinetului de miniştri al Moldovei s-a pronunţat pentru intensificarea relaţiilor interguvernamentale cu Polonia în toate domeniile de colaborare, a menţionat interesul guvernului Moldovei pentru intensificarea cooperării comercial-economice cu Polonia şi sporirea investiţiilor poloneze în economia Moldovei. Premierul Moldovei a subliniat că preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către Polonia, care va începe din 1 iulie 2011, ar putea facilita integrarea graduală a Moldovei în piaţa comunitară şi ar contribui la obţinerea unor perspective mai clare pentru ţara noastră în această privinţă.
Vladimir Filat şi-a exprimat speranţa că, în timpul Preşedinţiei poloneze în UE, vor avansa considerabil negocierile privind Acordul de asociere şi crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Moldova şi UE, precum şi finalizarea primei faze a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Vorbind despre viitorul summit al "Parteneriatului Estic", care se va desfăşura în Polonia la finele lunii septembrie 2011, Vladimir Filat a spus că Moldova intenţionează să beneficieze din plin de toate avantajele acestui parteneriat şi vrea să fie tratată diferenţiat şi apreciată după meritele sale pe calea realizării reformelor. Potrivit lui, Moldova vrea să devină un veritabil "caz de succes" al acestei iniţiative polono-suedeze.
Sursa: www.noi.md