MOLDOVA VA SEMNA CONVENŢIA PRIVIND STATUTUL PERSOANELOR APATRIDE

24.04.2012
Foto: wordpress.com

Bulgaria şi Moldova, la moment, sînt ultimele state care aderă la convenţiile internaţionale privind statutul persoanelor apatride. Apatridia se referă la situația în care persoana nu deține cetățenia niciunui stat, fapt care îi lezează drepturile sale de bază.

 

Potrivit UNHCR, pe 19 aprilie, Republica Moldova a depus oficial instrumentele de aderare la Convenţia din 1954 privind statutul persoanelor apatride şi Convenţia din 1961 privind reducerea apatridiei, la Naţiunile Unite în New York. Bulgaria a aderat la aceste tratate o lună mai devreme, pe 22 martie. Vă aducem la cunoștință că deja 73 de state au aderat la Convenţia din 1954 privind statutul persoanelor apatride şi 44 sînt state parte la Convenţia din 1961 privind reducerea apatridiei.

 

În Europa, sute de mii de persoane sînt afectate de apatridie. În toată lumea, numărul persoanelor apatride este estimat în jur de 12 milioane.

 

Apatridia poate duce la încălcarea serioasă a drepturilor omului, iar impactul ei asupra celor afectaţi poate fi dramatic. Spre exemplu, o persoană care nu poate obţine un certificat de naştere, nu poate demonstra identitatea sa şi nu poate obţine acces la serviciile de stat ori la alte servicii.

 

Ca urmare a ultimului recensămînt efectuat în Republica Moldova, care nu a acoperit regiunea Transnistreană, mai mult de 5 mii de persoane s-au identificat ca fiind apatride. Pînă în prezent, peste 2 mii de persoane au fost oficial recunoscute. Aproape toţi sînt foști cetăţeni sovietici. Recent, Moldova a aprobat o lege ce stabileşte procedura de determinare a apatridiei, cu susţinerea guvernelor Ungariei şi Franţei, cît şi a UNHCR, şi în prezent se desfăşoară o examinare oficială a cererilor.


Sursa: Viza.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.