MOLDOVENII DIN CANADA VOR BENEFICIA DE SERVICII CONSULARE LA MONTREAL ŞI TORONTO

18.01.2013
Foto: 4shared.com

Moldovenii din Canada vor beneficia la finele lunii curente de servicii consulare în două oraşe. În conformitate cu programul ”Ambasada vine mai aproape de tine”, Secţia Consulară a Ambasadei Republicii Moldova în SUA anunţă despre deplasarea funcţionarului consular al ambasadei în Canada, oraşul Montreal şi Toronto, pentru a acorda servicii consulare cetăţenilor moldoveni din regiune.


Astfel, la 25 ianuarie 2013, serviciile vor fi acordate la sediul Consulatului Onorific al Republicii Moldova din Toronto la adresa: 48 Lesmill Road, Toronto, Ontario, M3B 2TS, Canada.


La 1 februarie 2013, serviciile vor fi acordate la următoarea adresă: 6767 Chemin de la Côte-des-Neiges, Montreal, QC H3S 2T6, între orele 9.00am – 5.00pm.


Totodată, ambasada RM în SUA precizează că cetăţenii din Canada trebuie să fie înscrişi prealabil în listă. Pentru aceasta e necesar ca ei să transmită din timp un e-mail la adresa nicolae.popa@mfa.md, care să conţină numele, oraşul, datele de contact (telefon şi e-mail), serviciul consular concret solicitat şi ora preferată.

 

Acordarea asistenței consulare ,,în teren,, face parte din proiectul „Ambasada vine mai aproape de tine” inițiat de Ministerul de Externe al Republicii Moldova la finele anului 2008, care presupune deplasarea periodică a funcţionarilor consulari din cadrul Ambasadelor și Consulatelor moldovenești pentru a presta servicii consulare „în teren”, pe teritoriul altor state, unde concentraţia cetăţenilor moldoveni este una mare.


Sursa: moldova.org
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.