MOLDOVENII POT CĂLĂTORI FĂRĂ VIZE ÎN MACAO

01.04.2014
Foto: danielseidel.com

Autorităţile Regiunii Administrative Speciale Macao au adoptat o decizie, potrivit căreia, cetăţenii Republicii Moldova sînt scutiţi de obligativitatea deţinerii vizei pentru o perioadă de şedere de pînă la 90 de zile pe parcursul a 6 luni pe teritoriul RAS Macao, începînd cu data de 10 martie 2014, informează Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

 

Totodată, portalul VIZA.md recomandă persoanelor care vor călători în Macao să dispună de următoarele informații și documente justificative privind scopul călătoriei:

-Paşaportul valabil cel puţin 6 luni;

-Rezervarea biletelor tur-retur;

-Asigurare medicala pentru călătorii în străinătate;

-certificatul privind acoperirea cheltuielilor financiare. Taxa per zi cel puţin MOP 5000/zi (echivalent cu USD 63) cash pe perioada şederii

- rezervarea de la hotel;

- datele de contact ale persoanei fizice sau juridice care vă invită (telefon, adresa).

 

Paşaportul sau documentele de călătorie, trebuie să permită deţinătorului său întoarcerea în ţara de origine sau continuarea călătoriei spre o altă destinaţie, în caz contrar, paşaportul/documentele nu vor fi acceptate. Neconformarea cu regulamentul de intrare, va rezulta cu deportarea pasagerului în ultimul punct de îmbarcare sau ţara de origine, din contul transportatorului. Amendă: MOP 10 000/persoană (echivalent cu USD 1249/persoană).

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.