ONIŞCENKO, MULŢUMIT DE CALITATEA VINURILOR DIN MOLDOVA

18.04.2012
Foto: flux.md

Vinurile moldoveneşti au devenit, în mod miracolos, foarte bune şi la mare căutare în Rusia. Asta dupa ce şeful Serviciului Sanitar rus, Ghennadi Onişcenko, s-a arătat mulţumit de faptul că s-a îmbunătăţit calitatea acestora. Declaraţia vine, însă, după ce ieri, vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin a dat de înţeles că este important să poţi prieteni cu medicul sanitar-şef de la Moscova.

 

După ce a constatat că vinurile moldoveneşti corespund tuturor criteriilor impuse de "Rospotrebnadzor", autorităţile sanitare din Rusia au anunţat că vor organiza, săptămîna viitoare, o reuniune la care vor participa şi vinificatorii moldoveni. Şi asta pentru a fi siguri, pe viitor, de calitatea vinurilor moldoveneşti livrate în Federaţia Rusă.

 

Poziţia "Rospotrebnadzor" vine la doar o zi după ce, în discuţia sa cu jurnaliştii, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a spus că este necesară prietenia cu medicul sanitar-şef al Rusiei, Ghennadi Onişcenko, iar pentru asta, este nevoie de flexibilitate, mai spune vicepremierul rus. Potrivit lui Rogozin, cei care reuşesc să aibă relaţii bune cu Onişcenko sunt oameni speciali.

 

"După cum am înţeles de la Valeriu Lazăr, el este singurul prieten al medicului Onişcenko. Iar dacă eşti prieten cu Onişcenko, înseamnă că eşti un om special şi poţi să rezolvi probleme extrem de complicate. Din acest motiv, îl felicit sincer pe Valeriu Lazăr", a declarat Dmitri Rogozin.

 

Potrivit datelor oficiale, în primul trimestru al acestui an, în Federaţia Rusă, au fost exportate aproximativ 10 milioane de litri de vin.

 

Sursa: publika.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.