ORGANIZATOR AL MIGRAȚIEI ILEGALE, TRIMIS DUPĂ GRATII

19.01.2023

 

 

Un cetățean ucrainean, învinuit pentru organizarea migrației ilegale a fost condamnat în primă instanță de către organele de drept ale Republicii Moldova la 3 ani și 3 luni privațiune de libertate.


Menționăm că, în luna noiembrie 2022 a fost inițiată o cauză penală pe numele cetățeanului ucrainean, ca urmare a reținerii acestuia în zona de competență a SPF Copceac, transmite realitatea.md.


„Acesta ar fi organizat intrarea ilegală a unui bărbat ucrainean pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru serviciile sale ar fi pretins suma de 4000 dolari americani, bani care au și fost depistați în cadrul percheziției mijlocului de transport, ce îi aparținea”.
Astfel, în rezultatul acțiunilor de investigație și a măsurilor procesual penale, desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud, sub coordonarea Procuraturii raionului Taraclia, s-a stabilit implicarea cetățeanului ucrainean în organizarea migrației ilegale, cauza penală avînd ca finalitate condamnarea acestuia la 3 ani și trei luni privațiune de libertate.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.