POVESTEA UNUI TÎNĂR MOLDOVEAN CARE A DAT MÎNA CU OBAMA ȘI MEDVEDEV (FOTO)

14.05.2012
Foto: stiripozitive.md

Tînărul Iulian Bobeică a dat mîna cu Barack Obama și Dmitri Medvedev și este deschis acum pentru o întîlnire și cu politicienii de la Chișinău.


Tînărul din Drochia, Iulian Bobeică, a dat mîna, acum mai bine de un an, cu Barack Obama, președintele Statelor Unite ale Americii, și cu Dmitri Medvedev, pînă mai ieri conducătorul Federației Ruse. A trecut ceva timp de atunci, iar întîlnirea memorabilă a fost pentru Iulian o dovadă a faptului că America este ţara tuturor posibilităţilor.


„Nu am nimic împotrivă să mă întîlnesc cu oricare dintre liderii noştri aici, la Chişinău, spune astăzi Iulian Bobeică. Pentru mine acesta ar fi un eveniment tot atît de remarcabil".
„Bine ați venit, domnule președinte!”


În timpul vizitei sale în Statele Unite ale Americii în vara anului 2010, președintele rus Dmitri Medvedev a luat prînzul împreună cu omologul său, Barack Obama, la o cafenea obișnuită. Acolo lucra și Iulian Bobeică. Astfel, tînărul din Moldova s-a pomenit între doi președinți.


„Am auzit de la un coleg că va sosi Obama, însă despre Medvedev nu am știut nimic pînă în ultima clipă. Mă uitam uimit la liderul SUA cînd s-a apropiat și s-a salutat cu noi. Obama e de o statură înaltă și nu observasem că este însoțit de Medvedev. Într-o clipă am aruncat privirea în dreapta mea și m-am pomenit cu președintele rus în față. Sincer, am fost mai tare șocat să-l văd pe Medvedev decît pe Obama", repovestește Iulian întîmplarea vieții sale.


Iulian a rămas surprins de faptul că Dmitri Medvedev, președintele de atunci al Rusiei, era atît de mic de statură. L-a salutat pe președintele Medvedev, zicîndu-i în rusă „Bine ați venit, domnule președinte". De această dată i-a venit rîndul lui Medvedev să se mire de Iulian, crezînd că e un american care a învățat salutul în limba rusă.


„M-a întrebat cum mă numesc și de unde sînt. I-am răspuns că vin din Republica Moldova și mi-a zis: „Bravo, să ai grijă de tine”. Acea întîlnire a fost, așa cum mărturisește, una cu adevărat incredibilă pentru tînărul din Drochia. Prietenii şi cunoscuţii din toate colţurile lumii îi cereau să le ofere cît mai multe amănunte. Chiar şi mulţi americani au dat năvală la acel restaurant şi făceau coadă ca să se aşeze la masa şi pe scaunele pe care au şezut cei doi şefi de stat.


„Mulţi mă apucau de mînă şi întrebau dacă am strîns cu ea mîinile celor doi”.


„Într-o societate democratică nu trebuie să existe o prăpastie de netrecut între cetăţenii de rînd şi cei ce se află la putere”


Iulian Bobeică a revenit de ceva timp de peste ocean, iar acum este student la Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”. Face două facultăţi concomitent, ca să recupereze timpul cît a stat în SUA, iar despre întîlnirea cu președinții celor două state își amintește cu plăcere.


„Întîlnirea a fost într-adevăr memorabilă, însă nicidecum una ce ar implica în mod inevitabil nişte schimbări în viaţa unui om”, spune tînărul de la studii politice. „America este ţara tuturor posibilităţilor şi o ciocnire, nas în nas, cu vreo personalitate notorie poate avea loc oriunde şi în cel mai surprinzător mod. Într-o societate democratică nu trebuie să existe o prăpastie de netrecut între cetăţenii de rînd şi cei ce se află la putere. Venim dintr-o epocă în care între conducător şi omul de rînd a existat şi există şi astăzi, din păcate, o astfel de prăpastie”.


Mai importantă pentru Iulian Bobeică a fost revenirea acasă și întîlnirea cu mama şi tata. „Cu fratele m-am întîlnit cu două zile înainte de a reveni acasă, după cinci ani de despărţire, chiar în SUA, unde dînsul sosise la un stagiu".


Fotografiile de la întîlnirea lui Iulian Bobeică cu Barack Obama și Dmitri Medvedev au rămas o amintire plăcută atît pentru Iulian, cît și pentru părinţi, rude, prieteni sau apropiaţi. Iulian Bobeică spune că întîlnirea și comunicarea cu aceşti doi conducători de stat i-a demonstrat că toţi sîntem oameni şi tot ce e omenesc îi caracterizează şi pe ei.


Sursa: stiripozitive.md

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.