PROGRAMUL DE IMIGRARE CANADIAN A FOST RECUNOSCUT CA FIIND UNUL DINTRE CELE MAI BUNE DIN LUME

05.09.2016
Programul de imigrare canadian a fost recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune din lume
 

Examinînd programele de imigrare pentru investitori, experții organizației americane The Migration Policy Institute au numitProgramul canadian Quebec Emigrant Investor ca fiind ideal pentru străinii bogați care intenționează să se mute.

 

Programul federal, în cadrul căruia investitorul străin își poate perfecta rezidența permanentă cu 800 000 de dolari, contribuind la obligațiunile de stat, a fost suspendat pentru un timp, dar recent a început din nou să funcționeze. În anul 2015 au fost aplicate pentru participare la Programul Quebec Immigrant Investor un număr record de cereri.

 

Programe de imigrare similare există în multe țări dezvoltate, inclusiv: SUA, Marea Britanie, Germania, Australia și Noua Zeelandă. Dar anume Programul Quebec Immigrant Investor a fost numit de experți cel mai bun pentru investitori.

 

Ce-i drept, în ultimii ani, programul a fost adesea criticat. În ciuda faptului că cea mai mare parte a investițiilor sînt făcute în provincia Quebec, străinii bogați se stabilesc la Toronto și Vancouver, contribuind astfel la majorarea prețurilor pentru locuințe.

 

Sursa: zagranitsa.com

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.