REGIM SIMPLIFICAT DE VIZE

Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie de viză pentru a călători în Nepal.

Regimul simplificat de vize presupune posibilitatea cetăţeanului de a călători în baza paşaportului fără necesitatea obţinerii vizei în ţara de reşedinţă, dar cu obţinerea acesteia la aeroportul din ţara de destinaţie.

Pentru a călători în Nepal în scopuri turistice, cetăţenii moldoveni pot obţine viza la sosire, pentru un termen ce nu depăşeşte 15, 30 sau 90 de zile.

Documente necesare: 

-Paşaportul valabil cel puţin 6 luni de la data expirării vizei şi o copie

-2 fotografii color tip paşaport

-Rezervarea biletelor tur-retur

Pe lângă actele incluse în cerinţele generale, solicitantul trebuie să prezinte documente justificative privind scopul călătoriei şi certificatul privind acoperirea cheltuielilor financiare.

Important!!! Vizele turistice sunt valabile pentru următoarele regiuni: Kathmandu Valley, Pokhara Valley şi Tiger Tops (Aeroportul Meghauli) în Chitwan. Pentru a se deplasa în alte regiuni (vizite turistice, trekking etc.) trebuie să obţineţi un permis special de la Oficiul de Imigrare Central.

Prelungirea termenului de şedere pentru turişti se face de către Departamentul de Imigrare din Kathmandu sau Pokhara.

Termenul maxim de prelungire al vizei este de 150 de zile.

  • Pentru prelungirea termenului de şedere se achită 20 USD şi o plată adiţională de 2 USD pentru fiecare zi de prelungită.

Deţinătorii vizelor cu intrari multiple pentru India pot să viziteze şi Nepalul.

Taxa consulară variază în funcţie de scopul călătoriei.

- 15 zile: 25 USD;
- 30 de zile: 40 USD;
- 90 de zile: 100 USD.

Dacă scopul călătoriei este unul de afaceri taxa consulară variază între 100 USD şi 300 USD .

Sunt scutiţi de plata taxelor:

- copiii cu vîrstă mai mică de 10 ani;
- descendenţii nepalezi (cel puţin un părinte trebuie să fie cetăţean al Nepalului) cu vîrsta mai mică de 16 ani, indiferent de cetăţenie.

Altele:

Vaccinarea împotriva frigurilor galbene este obligatorie pentru persoanele care au părăsit sau au tranzitat ţări cu regiuni infectate în decurs a 6 zile înainte de sosire. Excepţie fac:

- pasagerii de tranzit care nu părăsesc aeroportul;
- pasagerii care nu au părăsit aeroportul în ţările cu regiuni infectate.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.