REGULI NOI DE INTRARE ÎN UCRAINA

04.08.2021

 

 

Cetățenii Republicii Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, prezentînd obligatoriu la punctul de trecere a frontierei de stat polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 și, sau costurile privind cheltuielile de carantină, anunță Ambasada Republicii Moldova, care a precizat că condițiile de intrare în Ucraina au fost actualizate. Excepție sînt cetățenii moldoveni care au revenit recent din India sau Federația Rusă.
De asemenea, moldovenii trebuie să dețină unul dintre următoarele documente:

 

rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei sau
rezultatul negativ al testului rapid pentru determinarea antigenului


coronavirusului SARS-CoV-2 (RAT), efectuat cu cel mult 72 ore înaintea intrării pe teritoriul Ucrainei sau
certificat medical emis de autoritățile medicale ale Republicii Moldova ce confirmă primirea unui curs complet de vaccinare contra COVID-19, cu vaccinuri care sînt incluse în lista OMS.


Documentele menționate urmează a fi emise sau traduse în limba engleză.


Potrivit ambasadei, aceste documente nu sînt necesare pentru copiii cu vîrsta pînă la 12 ani, ei urmînd să dispună doar de polița de asigurare medicală.

În absența poliței de asigurare și/sau a unui document din cele enumerate, trecerea frontierei de stat a Ucrainei, pentru intrare sau tranzit, va fi refuzată de către autoritățile ucrainene.


Polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.

 

Cetățenii Republicii Moldova sosiți din Federația Rusă și Republica India după data de 5 august 2021, care s-au aflat pe teritoriul acestor state mai mult de 7 zile în ultimele 14 zile, la intrare în Ucraina vor fi impuși să se autoizoleze pe teritoriul ucrainean pe o durată de 14 zile, fără dreptul de sistare a acestei perioade de timp. Persoanele menționate urmează să instaleze și să activeze în telefonul său mobil aplicația serviciului electronic ucrainean „Acasă”. În cazul imposibilități sau refuzului instalării acestei aplicații persoana în cauză nu va fi admisă să intre în Ucraina. Exceptați de la autoizolare sînt persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani.

 

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Ucrainei se află în contact permanent cu autoritățile ucrainene în vederea identificării unui mecanism care ar asigura tranzitarea teritoriului ucrainean de către cetățenii moldoveni, care revin din Federația Rusă.

În cazul apariției unor situații problematice vă rugăm să apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la tel. +380-44-521-22-79 sau email kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7).

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.