THAILANDA. NOI FACILITĂȚI TURIȘTILOR: VIZE CU INTRĂRI MULTIPLE PENTRU 6 LUNI

28.09.2015
 

Țara Zîmbetelor modifică regulile de imigrare pentru a atrage turiști. Pe pagina sa oficială de Facebook Ministerul Afacerilor Externe din Thailanda a anunțat despre eliberarea vizelor cu intrări multiple pentru 6 luni.

 

«Viză turistică multiplă (METV) la prețul de 5000 baht, le va permite călătorilor să intre în mod repetat în țară timp de 6 luni, pe un termen de pînă la 60 de zile. Toți cetățenii străini au dreptul să solicite obținerea vizei METV», este menționat în comunicatul Agenției. Ministerul de Externe le-a cerut misiunilor consulare ale Thailandei din străinătate să se pregătească pentru introducerea vizelor de tip nou.

 

Spre deosebire de vizele turistice existente, care permit intrarea în țară de una sau două ori, viza semi-anuală nu limitează numărul de treceri ale frontierei, însă perioada de ședere în Thailanda nu trebuie să depășească 60 de zile de la data fiecărei intrări.

 

Prin acest pas Thailanda are de gînd să atragă mai mulți turiști: scopul declarat pentru anul 2015 − 28,8 milioane de vizitatori străini (în 2014 țara a primit 24,7 milioane de turiști).

 

Noile vize vor fi eliberate, începînd cu data de 13 noiembrie.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.