TOT MAI MULTI TINERI MOLDOVENI PLEACA LA MUNCA PESTE HOTARE

15.01.2013
Foto: tv7.md

Numărul moldovenilor care au plecat legal la muncă în străinătate în anul 2012 a crescut cu peste 4% faţă de anul 2011. Majoritatea emigranţilor sunt tineri cu studii medii.


Potrivit Biroului Naţional de Statistică, 367600 de moldoveni au părăsit ţara pentru un trai mai bun. Peste 50% dintre emigranţi sînt bărbaţi, majoritatea cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani.


Aceleaşi date oficiale arată că peste 72% dintre moldovenii aflaţi la lucru sau în căutarea unui loc de muncă în afara ţării provin din zonele rurale ale Republicii Moldova.


În ceea ce priveşte nivelul de instruire, mai mult de 75% dintre emigranţi au o pregătire profesională medie.


Din 2008, numărul moldovenilor care au părăsit ţara a crescut, în medie, cu 9%. Cei mai mulţi cetăţeni au plecat la muncă în Rusia, Italia, Turcia şi Portugalia.

 

Sursa: tv7.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.