UN NOU PUNCT DE TRECERE AL FRONTIEREI CRIMEEA – RUSIA VA FI CONSTRUIT PÎNĂ ÎN 2014

01.12.2012
Foto: kafanews.com

La punctul de control vamal "Crimeea", situat la hotarul cu Federația Rusă, va fi construit un complex de pasageri, au declarat în centrul de informare al staţiunilor balneare din Crimeea, cu referire la Comitetului Republican pentru Transport și Comunicații. Consiliul de Miniștri al Republicii Autonome Crimeea a aprobat deja un set de documente de proiectare şi devizul de cheltuieli al obiectului de construcție. Potrivit centrului de informare al staţiunilor balneare, punctul de trecere va include terminale pentru pasageri și maşini. Controalele pasagerilor și vehiculelor vor fi efectuate în mod independent unul de celălalt, în ambele direcții de deplasare. De asemenea, este prevăzută posibilitatea de a elimina persoane și vehicule individuale din fluxul principal de pasageri pentru a efectua un control vamal special, fără a crea incomodităţi.

 

Conform proiectului, punctul de trecere se va compune din două etaje. Pe primul etaj vor fi amenajate săli de aşteptare, punctul de control al actelor şi punctul de control vamal, case, camere de odihnă şi alte încăperi; la etajul doi - servicii administrative, interne şi de control. Potrivit Comitetului Republican pentru Transport și Comunicații, proiectul de lucru în valoare de 56.1 milioane de grivne var fi finanțat din profiturile întreprinderii. Construcția va începe în 2013. Finalizarea acesteia este programată pentru mijlocul anului 2014. Capacitatea de trecere a punctului va constitui 400 de pasageri pe oră.


Sursa: votpusk.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.