UNELE POSTURI VAMALE AU REVENIT LA ACTIVITATEA NORMALĂ

18.12.2012
Foto:  tv7.md

Posturile vamale pe direcția frontierei cu Ucraina „Cosăuţi-Iampoli”, „Criva-Mămăliga” şi „Soroca-Tekinova” au revenit la programul ordinar de lucru. Totodată, potrivit Serviciului Vamal, se circulă în continuare cu dificultate pe direcțiile posturilor vamale „Lipcani-Rădăuţi-Prut”, „Larga-Kelmenţî”, „Ocniţa Sokireanî”, „Briceni-Rossoşani” și „Costeşti-Stînca”, relatează NOI.md.

 

În condiţiile intemperiei, administraţiile Birourilor vamale asigură cu forţe proprii accesul pe perimetrul zonelor de control vamal, antrenînd mijloace speciale de deszăpezire.

 

Potrivit situației operative a Ministerului Afacerilor Interne, la punctele de trecere a frontierei de la Leușeni, precum și în vama Otaci, TIR-urile sînt trase pe dreapta. Asta în condițiile în care poliția a pus restricții provizorii pentru circulația mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea de peste 3,5 tone.

 

Sursa: noi.md


 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.