ASEM este in acest rating datorita dedicatiei si entusiasmului lui Constantin Sclifos. Multumi lui pentru dedicatie
![]() |
| Foto: noi.md |
Instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi-au îmbunătăţit puţin poziţiile în topul celor mai bune universităţi din lume „Ranking Web of World University” (RWWU). În prezent, în acest clasament intră nouă universităţi moldoveneşti. Printre acestea, poziţia de lider aparţine Universităţii Tehnice din Moldova, care a urcat pe locul 2168 din clasament. Aceasta este urmată de Academia de Studii Economice ASEM (locul 2622) şi de Universitatea de Stat din Moldova (locul 2852).
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) s-a clasat pe locul 5060, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu” – pe locul 5587, Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi – pe 6167, Academia de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele RM – pe 8823, iar Universitatea de Stat din Comrat – pe 9969.
Celelalte instituţii superioare din Moldova nu au intrat în primele zece mii.
Sursa: noi.md

