VALERIU OSTALEP DESPRE ANULAREA DE CĂTRE UE A REGIMULUI FĂRĂ VIZE PENTRU RM

23.11.2015
Despre anularea regimului de vize
Foto: Viza.md

Va anula oare UE regimul fără vize pentru Moldova după actele teroriste comise în Europa? Unii experți consideră că ar putea să apară motive pentru acest lucru; alții cred însă că aceste chestiuni țin de aspecte diferite.

 

După numeroasele atacuri teroriste comise în Europa, care au răpit viața a sute de oameni, cetățenii Moldovei se întreabă dacă Uniunea Europeană va decide într-adevăr să suspende sau chiar să anuleze regimul fără vize cu Moldova. Doar pînă la moment se menține pericolul pătrunderii din afară a teroriştilor pe teritoriul UE, iar situația este agravată de fluxurile uriașe de refugiaţi.

 

Politologul și diplomatul Alexei Tulbure a menţionat într-un comentariu pentru corespondentul Sputnik, că procesul de închidere parțială a granițelor UE deja a început și nu se prevede sistatarea acestuia. „La frontiera Moldovei cu România de asemenea se efectuează acum controale minuțioase care duc la formarea unor cozi imense. Dacă situația se va complica, iar UE va considera că pe teritoriul Moldovei există filiere de tranzitare a teroriștilor, regimul fără vize cu țara noastră ar putea fi suspendat", a declarat Tulbure. Potrivit acestuia, a doua cauză, dar poate chiar și pretext, pentru suspendarea regimului fără vize dintre UE și Moldova ar putea fi nerespectarea promisiunilor făcute de Chișinăul oficial față de Bruxelles.

 

„Regimul fără vize a fost ca un bonus pentru Moldova, un fel de avans în așteptarea reformelor care trebuiau înfăptuite în țară. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. De aceea UE poate să declare cu toată răspunderea că Moldova nu și-a îndeplinit sarcinile care au fost puse în fața ei pe calea integrarării și să suspende regimul fără vize", a adăugat Tulbure.

 

Directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice şi Securitate, Valeriu Ostalep, dimpotrivă, consideră că problemele regimului fără vize și tendința Europei de a se pune în siguranță în fața pericolului teroriștilor străini, fac parte din contexte diferite și nicidecum nu se intersectează. „Problema măsurilor antiteroriste nu are nicio tangență cu regimul fără vize dintre UE și Moldova", a subliniat Ostalep.

 

Sursa: sputnik.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.