(VIDEO) DIASPORA DIN OLANDA: ESTE OPORTUN SĂ AVEM TV MOLDOVA INTERNAŢIONAL

23.09.2014
Foto: viza.md

«Personal consider că postul TV Moldova Internaţional este unul oportun pentru că cînd privim transmisiile internaționale avem acces la alte țări dar nu și la Republica Moldova, a declarat pentru portalul VIZA.md, Dorina BALTAG, liderul comunității diasporale «Noroc Olanda», referindu-se la posibilitatea relansării TV Moldova Internaţional.

 

Comunitatea din Regatul Țărilor de Jos este ceva mai mică, ceva mai tînără și este în permanență un utilizator al internetului și așa ne iformăm despre ceea ce se petrece acasă, și așa ținem legătura cu evenimentele desfășurate în Republica Moldova. Personal cred că este oportun să-l avem!», a opinat Dorina BALTAG.

 

Reamintim că postul TV „Moldova International” a fost lansat în ianuarie 2007. Datorită emiterii prin satelit a TV „Moldova Internaţional”, diaspora avea posibilitatea să vizioneze toate programele cultural-artistice, transmise de postul public de televiziune „Moldova 1”.

De mai mult timp, comunitatea moldovenilor de peste hotare nu mai are acces prin eter la spațiul informațional din Moldova. Asta chiar dacă, în cadrul celui de-al V-lea Congres al Diasporei Moldovenești, concetățenii aflați peste hotare au fost asigurați de către autoritățile din Moldova că vor beneficia de sprijin.

 

Cu titlu aparte readucem în prim-plan următoarele rezultate ale sondajului opiniei publice „PRO SAU CONTRA RELANSĂRII TV MOLDOVA INTERNAȚIONAL?” realizat de VIZA.MD:

- 60,64% din persoanele participante au bifat PRO;

- 12,52%  ‒ sînt CONTRA, considerînd că unitate în rîndurile diasporei există;

- 3,32% au marcat că nu știu, iar 23,61% că nu le pasă.

 

Totodată, Vă propunem să luați cunoștință de opinia la subiect a liderului Comunității Diasporale Moldovenești «AssoMoldave» din or. Roma, Tatiana Nogailîc. Arhiva SONDAJELOR realizate de Viza.md poate fi vizualizată AICI.

 

 

 

 

 

 

Sursa: Viza.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.