ÎN MOLDOVA ÎN PREMIERĂ VA FI IMPLEMENTAT SERVICIUL INSPECŢIE DRAFT SURVEY

24.05.2011

În Moldova, în a doua jumătate a anului 2011, va fi introdus în premieră serviciul inspecţie draft survey, care determină cantitatea de marfă încărcată pe un vas maritim. Potrivit comunicatului Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, acest serviciu la portul Giurgiuleşti va fi prestat de specialiştii din filiala Cahul a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei. Necesitatea implementării acestuia a apărut odată cu deschiderea Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG), unde filiala Cahul a CCI are o reprezentanţă.

 

Directorul filialei Cahul a CCI, Simion Platon, a subliniat că extinderea şi diversificarea serviciilor este un imperativ al timpului. El a reamintit că Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti este unicul port din Moldova accesibil pentru navele maritime, fiind mărginit de Romania şi Ucraina. Întreaga suprafaţă a acestuia este de 120 ha şi are statut de Zonă Economică Liberă, fapt ce oferă investitorilor autohtoni şi de peste hotare mai multe oportunităţi pentru desfăşurarea afacerilor la frontiera UE, într-un mediu cu infrastructură de transport dezvoltată, costuri mici, condiţii optime de impozitare şi taxe vamale.

 

Simion Platon a menţionat că noul serviciu inspecţie draft survey este iminent pentru transportul şi desfăşurarea comerţului maritim. Potrivit lui, pentru a presta acest serviciu, experţii din Filiala Cahul a CCI au fost instruiţi şi atestaţi la Biroul ”Veritas” din oraşul Galaţi, România, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie din Galaţi. Se prevede că experţii moldoveni vor efectua inspecţia navelor şi vor elibera un raport de inspecţie cantitativă, iar Biroul „Veritas”, fiind o structură cu reputaţie internaţională, va elibera Certificatul cantitativ.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.