BARACK OBAMA ŞI DMITRI MEDVEDEV AU FELICITAT CETĂŢENII REPUBLICII MOLDOVA CU OCAZIA ZILEI INDEPENDENŢEI

26.08.2011

Cu o zi înainte de cea de-a 20-a aniversare a independenţei Republicii Moldova, atît preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, cît şi preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, au felicitat cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia evenimentului.

 

În scrisoarea oficialului american, expediată preşedintelui interimar Marian Lupu, se menţionează că SUA salută succesele înregistrate de Republica Moldova pe parcursul a 20 de ani de independenţă, îndeosebi eforturile din ultimii doi ani de tranziţie spre o societate bazată pe principiul democraţiei şi supremaţiei legii.

 

“Statele Unite doresc să vadă Moldova avansînd perspectivele sale de integrare europeană şi vor continua să susţină Moldova în acest proces”, se mai spune în scrisoare.


În mesajul preşedintelui rus se menţionează că consolidarea statalităţii moldoveneşti, reforma domeniilor social şi economic în Republica Moldova sînt esenţiale pentru realizarea potenţialului de cooperare multilaterală între cele două ţări. ”Sînt convins că includerea pe agenda relaţiilor ruso-moldoveneşti a unor noi proiecte economice şi extinderea relaţiilor în domeniul cultural-umanitar vor contribui la aprofundarea relaţiilor de parteneriat, în beneficiul cetăţenilor ambelor ţări”, a spus preşedintele rus.
 

Sursa: noi.md
Anonymous
xWnYhurCie

This is way more helpful than aynthnig else I've looked at.

10 Sep 2011- 02:05 după amiază

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.