BILL GATES FACE DONAȚII RECORD

29.01.2012
Foto: gandul.info

Miliardarul american Bill Gates, preşedinte al grupului IT Microsoft, a anunţat, joi, la forumul economic de la Davos, că fundaţia Bill & Melinda Gates va dona 750 de milioane de dolari Fondului global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei, potrivit Reuters.

 

Gates, care a participat la dezbaterea "Asigurarea securităţii hranei", a promis 750 de milioane de dolari fondului şi a cerut guvernelor să continue să sprijine salvarea de vieţi.

 

Suma se adaugă donaţiilor de 650 de milioane de dolari făcute de fundaţia lui Gates fondului de la înfiinţarea acestuia în urmă cu zece ani.

 

"Sunt vremuri economice dificile, dar asta nu este o scuză pentru a reduce ajutoarele pentru cei mai săraci oameni din lume", a spus Gates.

 

Fondul de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi malariei a anunţat săptămâna aceasta că directorul general, Michel Kazatchkine, demisionează din cauza criticilor că a utilizat necorespunzător anumite sume, dar şi a reducerii finanţărilor primite.

 

Organizaţia public-privată, cu sediul la Geneva, asigură aproximativ un sfert din finanţarea internaţională pentru lupta împotriva HIV şi SIDA, precum şi majoritatea fondurilor pentru combaterea tuberculozei şi malariei.

 

Sursa: gandul.info
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.