CAMERA INFERIOARĂ A PARLAMENTULUI FRANCEZ A VOTAT PENTRU INTERZICEREA NEGĂRII GENOCIDULUI ARMEAN

24.12.2011
Foto: euronews

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat un proiect de lege cu privire la aplicarea unor sancţiuni pentru negarea genocidului armean din Imperiul Otoman în 1915.

 

Înainte de votare, asociaţiile franco-turce au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Parlamentului.

 

Autorităţile de la Ankara şi-au revocat consulul din Paris pentru consultări.

 

Iată ce declară unul dintre participanţii la protest:

„Nu ştiu ce au ei cu noi. Toate acestea s-au întîmplat demult, cu 100 de ani în urmă. Acum această chestiune nu face decît să tensioneze situaţia!”

 

Proiectul de lege a fost propus de către un deputat al partidului de guvernămînt, „Uniunea Muşcări populare”, Valerie Bouaye. Proiectul a fost susţinut de majoritatea deputaţilor partidului de guvernămînt, a opoziţiei socialiste şi de majoritatea centriştilor. Acum proiectul de lege urmează a fi transmis spre examinare senatului.

 

„Sînt satisfăcut”, a declarat un reprezentant al comunităţii armeneşti în Parlamentul francez, Kricor Yziakian“, „E o satisfacţie enormă. Bunicile şi buneii noştri nu au fost nişte mincinoşi. Ei au suferit de pe urma unui genocid. Unii au supravieţuit, alţii şi-au pierdut viaţa”.

 

Comunitatea armenească din Franţa numără 500 de mii de persoane. Mulţi dintre etnicii armeni s-au stabilit la Lyon. Decizia de astăzi a Adunării Naţionale le-a trezit acestora lacrimi de satisfacţie.


Sursa: euronews

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.