COMPANIILE AERIENE DIN UE SE TEM DE PIERDERI DIN CAUZA IMPOZITULUI DE MEDIU

15.03.2012
Foto: boeing.com

Companiile aeriene europene s-au plîns de problemele apărute în legătură cu introducerea recentă a impozitului pentru emanarea dioxidului de carbon. Scrisori în acest sens au fost expediate premierului britanic David Cameron, cancelarului german Angela Merkel şi premierului francez Francois Fillon.

 

Adresarea a fost semnată de companiile aeriene „British Airways”, „Virgin Atlantic”, „Lufthansa”, „Air France”, „Air Berlin”, concernul „Airbus”, furnizorul „Safran” şi producătorul de motoare pentru navele aeriene „MTU”, relatează „Reuters” cu referire la presa britanică.

 

Potrivit companiilor aeriene, din cauza introducerii impozitului de mediu ar putea fi disponibilizaţi peste 2000 de colaboratori şi vor fi afectate relaţiile comerciale.

 

De la 1 ianuarie 2012, în Europa a fost introdus un nou sistem de comercializare a cotelor pentru emanarea gazelor în atmosferă - EU Emission Trade System (EU ETS). Din volumul total de cote anuale 85% vor fi eliberate gratuit, în dependenţă de necesităţile companiilor aeriene. Celelalte 15% vor fi expuse în cadrul licitaţiilor. Depăşirea numărului de cote gratuite fără procurarea cotelor suplimentare va costa 100 de euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon şi se va penaliza, inclusiv cu interzicerea efectuării zborurilor deasupra Europei.


Sursa: RBC

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.