GAZPROM REDUCE LIVRĂRILE DE GAZE SPRE EUROPA DIN CAUZA FRIGULUI

01.02.2012
Foto: comerzan.blogspot.com

Grupul rus Gazprom îşi va reduce livrările de gaze naturale, destinate Europei – principala sa piaţă de export, pentru a putea face faţă creşterii cererii interne ca urmare a temperaturilor scăzute din ultima perioadă, scrie rtv.net, citînd presa rusă, care face trimitere la o sursă din industria gazelor naturale.


Potrivit sursei, aproximativ 8% din cererea Italiei pentru gaze naturale ruseşti nu a putut fi îndeplinită marţi, în timp ce livrările prin conducta Yamal-Europe (care traversează Polonia şi aprovizionează piaţa germană) sînt mai mici cu 10% comparativ cu nivelul din ultima perioadă.


În 2011, Gazprom a exportat 150 de miliarde de metri cubi de gaze naturale spre Europa, acoperind aproximativ un sfert din cererea Europei, iar Germania, Turcia şi Italia au fost principalele destinaţii de export ale grupului rusesc.


În ultimele zile, mari părţi din teritoriul Rusiei au fost lovite de temperaturi neobişnuit de scăzute, în capitala Moscova termometrul coborînd pînă la 15-22 de grade Celsius în timpul zilei şi 22-29 de grade noaptea. Meteorologii estimează că şi în următoarele 10 zile temperaturile vor rămîne sub media normală.


Capacitatea Gazprom de a acoperi o cerere ridicată, provocată de temperaturile extreme, este limitată de ritmul cu care grupul de stat poate pompa gaze din depozitele sale subterane pentru a suplimenta producţia de la cîmpurile sale din Siberia.


Anul trecut, Gazprom a produs 510 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în condiţiile în care producţia totală a Rusiei a fost de 671 de miliarde de metri cubi.

 

Sursa: publika.md
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.