MOLDOVA ŞI KAZAHSTAN AU CONVENIT ASUPRA COLABORĂRII ÎN DOMENIUL INFORMATIZĂRII

29.04.2011

Moldova şi Kazahstan au semnat Acordul interguvernamental privind colaborarea în domeniul informatizării. Despre aceasta comunică mass-media din Kazahstan, potrivit cărora, documentul a fost semnat la finalul întrevederii între ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei din Kazahstan, Askar Jumagaliev, şi delegaţia Moldovei, condusă de către vice-ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Moldovei Mihaela Iacob.

 

 

 

În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele colaborării bilaterale, inclusiv, trecerea la televiziunea digitală prin satelit, creşterea vitezei de acces la Internet şi reducerea tarifelor pentru interconectare. O atenţie deosebită în Acordul semnat s-a acordat cooperării în domeniile tehnologiei informaţiei, schimbului de experienţă în domeniul e-guvernării, drepturilor proprietăţii intelectuale, creării şi dezvoltării standardizării sistemelor de informaţii, promovării produselor şi serviciilor, utilizarea sistemelor informaţionale în domeniile sănătăţii şi educaţiei.

 

După cum a subliniat Askar Jumagaliev, Acordul semnat cu Moldova va contribui semnificativ la dezvoltarea şi aprofundarea parteneriatului reciproc avantajos între cele două ţări în realizarea proiectelor comune, dezvoltarea tehnologiilor şi a pieţei serviciilor în domeniul tehnologiei informaţiei. Potrivit surselor mass-media din Kazahstan, Moldova aproape pe deplin a implementat majoritatea recomandărilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU) cu privire la dezvoltarea societăţii informaţionale. Printre realizările de succes se numără şi proiectul "Crearea unei reţele de acces public la Internet în bandă largă în zonele rurale". Sub auspiciile şi cu sprijinul financiar al ITU, în Moldova au fost deschise 20 de puncte de acces public la Internet în oficiile poştale din zonele rurale ale ţării, dotate cu calculatoare şi echipamente de telecomunicaţii moderne.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.