Republica Moldova se pronunţă pentru intensificarea colaborării comercial-economice cu Portugalia. Potrivit serviciului de presă al Guvernului, o declaraţie în acest sens a fost făcută de premierul moldovean Vladimir Filat în cadrul întrevederii de la Varşovia cu prim-ministrul Portugaliei, Pedro Coehlo. Vladimir Filat a subliniat că, în perioada ianuarie-iulie 2011, circuitul economic dintre cele două state s-a dublat, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Şeful Executivului de la Chişinău a specificat că există un potenţial mare pentru investitorii portughezi în asemenea domenii precum agricultură şi industria alimentară, crearea întreprinderilor mixte de prelucrare, ambalare şi depozitare etc. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ce ţin de consolidarea relaţiilor bilaterale între cele două state, în mod special pe segmentul economic, cultural şi ştiinţific.
Vladimir Filat a mulţumit Guvernului portughez pentru grija pe care o poartă cetăţenilor moldoveni care lucrează şi trăiesc în Portugalia. La rîndul său, Pedro Coelho a menţionat că comunitatea moldovenilor în Portugalia este a 7-a ca mărime şi este una care s-a integrat perfect în societatea portugheză. Premierul portughez a optat pentru consolidarea relaţiilor dintre cele două state şi l-a invitat pe Vladimir Filat să efectueze o vizită în Portugalia. Premierul moldovean a acceptat invitaţia şi, la rîndul său, l-a invitat pe Pedro Coelho să efectueze o vizită în Moldova. Şi acesta din urmă a acceptat invitaţia.
Sursa: noi.md