MOLDOVA VA STUDIA EXPERIENŢA ORAŞULUI POLONEZ WROCLAW ÎN ATRAGEREA INVESTIŢIILOR EUROPENE

09.09.2011

Republica Moldova intenţionează să utilizeze experienţa oraşului Wroclaw, care reprezintă o istorie de succes remarcabilă în ceea ce priveşte atragerea investiţiilor şi are un nivel înalt de eficienţă administrativă.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de premierul moldovean, Vladimir Filat, în cadrul întrevederii cu primarul oraşului polonez Wroclaw, Rafal Dutkiewicz.

 

 

În cadrul discuţiilor părţile au abordat subiecte ce ţin de dezvoltarea relaţiilor de cooperare între Moldova şi Polonia la diferite nivele, precum şi evoluţiile politice şi economice în ambele ţări. Rafal Dutkiewicz şi-a exprimat interesul vizavi de posibilitatea aprofundării cooperării cu Moldova prin identificarea proiectelor de interes comun.

 

La rîndul său, Vladimir Filat a menţionat că experienţa poloneză va fi folosită de către autorităţile publice centrale şi locale din Moldova pentru a atrage şi implementa proiecte europene. Şeful Executivului de la Chişinău a menţionat că prin modul în care este administrat şi prin activităţile, proiectele pe care le desfăşoară, inclusiv în ceea ce priveşte apropierea de standardele europene, Wroclaw este un exemplu partea pentru moldovenească. În acest context, premierul şi-a exprimat speranţa că Moldova va putea prelua cît mai mult de la autorităţile oraşului polonez.

 

Vladimir Filat a menţionat, de asemenea, că mediul de afaceri din Moldova va fi interesat de lansarea mai multor proiecte comune cu businessmenii din Wroclaw, inclusiv în domeniul turismului. Vladimir Filat l-a invitat pe Rafal Dutkiewicz să viziteze Moldova. Primarul polonez a dat asigurări că va vizita Moldova în cel mai scurt timp.

 

Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.