MOODY'S A RETROGRADAT PRINCIPALELE BĂNCI DIN CIPRU

10.10.2012
Foto: agerpres.ro

Moody's Investors Service a efectuat marţi acţiuni de rating asupra principalelor trei bănci din Cipru, care reflectă, la niveluri diferite, severitatea deficitului de capital al băncilor, în contexul estimărilor Moody's privind o deteriorare mai amplă a calităţii activelor faţă de cât s-a estimat anterior, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

 

De asemenea, se arată în raportul Moody's, temerile privind slăbirea finanţării şi lichidităţilor au contribuit la decizia de retrogradare a băncilor cipriote. Acţiunile de rating ţin cont de aşteptările agenţiei privind probabilitatea ridicată ca băncile să primească sprijin de la autorităţile de la Nicosia, în colaborare cu organisme externe.

 

Acţiunea de rating de marţi reprezintă finalizarea revizuirii iniţiate de Moody's în 12 iunie, când agenţia aprecia că operaţiunile extinse ale Bank of Cyprus, Hellenic Bank Public şi Cyprus Popular Bank în Grecia fac ca poziţia capitalului lor să fie vulnerabilă în eventualitatea în care Grecia părăseşte zona euro.

 

Astfel, ratingurile pentru depozite şi datorii pe termen lung ale Bank of Cyprus (BoC) au fost revizuite în scădere, cu o treaptă, de la 'B2' la 'Caa1', cu perspectivă negativă, în timp ce calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la 'br/E plus' la 'caa3'.

 

În cazul Cyprus Popular Bank (CPB), Moody's a revizuit în scădere ratingurile pentru depozite şi datorii pe termen lung de la 'B3' la 'Caa1' cu perspectivă negativă, iar calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la 'caa1' la 'caa3'.

 

Pentru Hellenic Bank Ltd, ratingurile pentru depozite au fost retrogradate cu o treaptă, de la 'B1' la 'B3', cu perspectivă negativă, iar calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci a fost retrogradat de la 'b2/E plus' la 'caa2/E'.

 

Decizia Moody's de a retrograda calificativul acordat pentru stabilitatea financiară a unei bănci reflectă, la niveluri diferite, severitatea deficitului de capital al băncilor, în contexul estimărilor Moody's privind o deteriorare mai amplă a calităţii activelor faţă de cât s-a estimat anterior, şi presiunile de finanţare cu care se confruntă băncile.

 

Conform datelor agenţiei, la 30 iunie 2012 rata creditelor neperformante a crescut la 22,3% pentru Cyprus Popular Bank (de la 13,9% la 30 decembrie 2011), la 14,2% pentru Bank of Cyprus (de la 10,2% la 30 decembrie 2011) şi la 15,8% pentru Hellenic (de la 13,2% la 30 decembrie 2011).

 

Perspectivele negative atribuite celor trei bănci din Cipru reflectă riscurile asupra calităţii activelor dincolo de scenariul de bază al agenţiei, ţinând cont de mediul operaţional dificil. O creştere a probabilităţii ca Grecia să iasă din zona euro sau riscul ca sprijinul extern să nu fie suficient pentru stabilizarea băncilor va exercita presiuni negative asupra ratingurilor.

 

Cele trei bănci au operaţiuni extinse în Grecia. Expunerea Cyprus Popular Bank se ridică la 42% din împrumuturile nete iar expunerea Bank of Cyprus este de 34% din creditele brute.

 

Decizia Moody's indică riscul crescut ca executivul să furnizeze sprijin financiar băncilor din Cipru din cauza expunerii lor la Grecia şi a impactului acestor măsuri asupra solidităţii financiare a guvernului cipriot.

 

Ciprul, stat membru al zonei euro, cu un Produs Intern Brut de doar 17 miliarde de euro, a cerut în iunie ajutor pentru salvarea celor mai mari bănci ale sale, expuse puternic la datoria Greciei. Discuţiile cu reprezentanţii UE, BCE şi FMI nu au fost până acum încununate de succes.

 

Dificultăţile cu care se confruntă băncile din Cipru nu sunt cauzate numai de expunerea lor la Grecia, ci şi de presiunile ridicate asupra calităţii activelor, din cauza deţinerilor de obligaţiuni suverane elene, şi de dificultăţile macroeconomice interne, susţin analiştii. Principalele bănci din Cipru sunt prezente şi în România.

 

Sursa: expert.ru
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.