NOI NEGOCIERI ÎN GERMANIA PE TEMA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN

20.06.2012
Foto: karadeniz-press.ro

Germania şi Rusia caută o soluţie la conflictul din Transnistria, în cadrul unei reuniuni, miercuri, la care vor participa oficiali moldoveni şi transnistreni, în oraşul Rottach-Egern din Bavaria.

 

Alegerea acestui loc izolat de la graniţa Germaniei cu Austria a fost deliberată, susţine parlamentarul german conservator Manfred Grund, preşedintele Forumului germano-moldovean. "Nu trebuie să facem public chiar totul", a declarat el pentru Deutsche Welle, adăugînd că este nevoie de încredere şi că acest conflict nu poate fi rezolvat în opoziţie cu Rusia.

 

Alegerea Germaniei ca loc de desfăşurare a discuţiilor, care se vor întinde pe parcursul a trei zile, nu este întîmplătoare, ea fiind o consecinţă a întîlnirii de la castelul Meseberg din apropiere de Berlin, în iunie 2010, dintre cancelarul german Angela Merkel şi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în urma căreia cei doi lideri au convenit să colaboreze în vederea găsirii unei soluţii pentru acest conflict.

 

Discuţiile de la Meseberg s-au concentrat pe o nouă arhitectură de securitate pentru Europa, a declarat Grund. "Nu au fost încheiate acorduri; dar atmosfera a fost cea interesantă", a explicat el. Merkel a propus să se aleagă Transnistria drept "exemplu concret" pentru a se încerca nişte "progrese tangibile".

 

Întîlnirea de la Rottach-Egern este a doua din Germania în decurs de un an, după ce în septembrie 2011 politicienii moldoveni şi cei transnistreni s-au întîlnit la Bad Reichenhall.

 

Grund, care ajută la pregătirea negocierilor de la Rottach-Egern, speră că vor fi înregistrate progrese între R.Moldova şi Transnistria privind "ajutorul umanitar, legăturile rutiere, cooperarea economică şi contactele sociale".

 

El nu ştie însă care ar putea fi soluţia finală pentru acest conflict. Problemele sînt "semnificativ mai mari" decît par la prima vedere, în special deoarece ambele părţi "s-au dezvoltat separat", susţine politicianul german.

 

Noul lider al Transnistriei a subliniat că nu va fi uşor de găsit o soluţie politică. Înaintea negocierilor, el a declarat că viitorul statut al regiunii trebuie să fie în acord cu voinţa populaţiei, care vrea independenţa de R.Moldova.

 

În consecinţă, Fiodor Lukianov, editor al publicaţiei Global Politics cu sediul la Moscova, nu se aşteaptă la vreun progres. "Problema nu intersează nici Uniunea Europeană, nici Rusia", a declarat el. Iniţiativa Meseberg a lui Merkel şi Medvedev a fost devansată de alte probleme, cum ar fi criza euro.

 

Lukianov nu exclude însă o acţiune a Rusiei. Este posibilă, de exemplu, retragerea armamentului rusesc din Transnistria. Dar acest lucru nu înseamnă că nu mai este o cale lungă pînă la găsirea unei soluţii la acest conflict.

 

Sursa: mediafax.ro
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.