POLONIA PREIA PREŞEDINŢIA SEMESTRIALĂ PRIN ROTAŢIE A UNIUNII EUROPENE

01.07.2011

Polonia preia vineri, pentru prima dată, preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene şi a făcut din relansarea creşterii economice o prioritate, în timp ce cele 27 de state membre ale organizaţiei se luptă cu criza datoriilor suverane în Grecia şi în alte părţi, relatează agenţia Reuters.


Polonia, cea mai mare ţară ex-comunistă din UE, doreşte întărirea pieţei unice, despre care se spune că stă la baza prosperităţii Europei, continuarea extinderii UE către Balcanii de Vest şi refacerea încrederii în instituţiile europene.


''Europa de astăzi are nevoie de acţiune comună, de mai multă cooperare şi de o mai mare integrare. Dorim să refacem încrederea în proiectele colective. Polonia va încerca să reconvertească Europa la credinţa în Europa, să reaprindă scânteia încrederii'', declara joi seara ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski.


Pe lângă finalizarea aderării Croaţiei la UE, începerea negocierilor de aderare cu Serbia şi încheierea unui acord comercial cu Ucraina, preşedinţia poloneză a UE doreşte, de asemenea, promovarea aprofundării cooperării în domeniul energiei şi cel militar în interiorul organizaţiei ''Celor 27''.


Doi înalţi oficiali ai UE, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, vor participa vineri la manifestările de la Varşovia ce vor marca preluarea de către Polonia a preşedinţiei semestriale a UE.

 

 

Sursa: arena.md

 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.