Republica Polonă, care de la 1 iulie a preluat preşedinţia în Uniunea Europeană, va susţine marile aspiraţii ale Republicii Moldova de integrare în comunitatea europeană. Despre aceasta a declarat mareşalul Seimului polonez Grzegorz Schetyna în cadrul unei conferinţe de presă, organizate în comun cu preşedintele interimar Marian Lupu, spicherul Parlamentului. Grzegorz Schetyna, împreună cu o delegaţie a Republicii Polone, se află într-o vizită oficială în ţara noastră cu ocazia constituirii Adunării Parlamentare comune a celor două ţări. ”Noi am dori prin acest pas să subliniem că aşa cum relaţiile dintre Polonia şi Moldova sînt foarte bune, la fel de bune trebuie să fie şi relaţiile dintre Uniunea Europeană şi ţările din cadrul Parteneriatului Estic. În măsura posibilităţilor, vom sprijini aspiraţiile Republicii Moldova de integrare europeană, problemele legate de suspendarea vizelor sau alte condiţii puse de Uniunea Europeană”, a declarat mareşalul Seimului. Potrivit lui Marian Lupu, Adunarea Parlamentară va fi o platformă foarte bună pentru unele acţiuni comune nu doar la nivel politic, ci şi schimb de experienţă şi aducerea la standardele europene a legislaţiei ţării noastre.
Totodată, el a declarat că în luna septembrie curent va avea loc şedinţa Biroului Adunării Parlamentare, iar deja în anul viitor, la Varsovia va fi organizată şi prima şedinţă a deputaţilor. Lupu a mai menţionat că lipsa deputaţilor din partea Partidului Comuniştilor nu a afectat discuţiile dintre cele două părţi. ”Nu este prima experienţă de acest gen. Opoziţia parlamentară nu au fost marginalizată, colegii au fost invitaţi, dar nu au participat”, a opinat el. Partea moldovenească va fi condusă de Igor Corman, preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, cea poloneză - de omologul său, Andrzej Halicki. Tot astăzi, Republica Moldova şi Republica Polonă au semnat statutul şi o declaraţie comună a Adunării Parlamentare.
Sursa: noi.md
Publică un comentariu nou