R. MOLDOVA AR PUTEA RĂMÎNE FĂRĂ REGIMUL LIBERALIZAT DE VIZE?

20.12.2018
 

Comisia Europeană a transmis miercuri mai multor state din regiunea Balcanilor de Vest şi din estul Europei care nu sînt membre ale UE, inclusiv Republicii Moldova, că pentru a avea parte în continuare de regimul de scutire de la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii lor care călătoresc în UE trebuie să depună mai multe eforturi pentru combaterea corupţiei, a crimei organizate şi a migraţiei ilegale, transmite agenţia dpa.

 

Cetăţenii din Albania, Bosnia, Georgia, Macedonia, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina pot călători fără viză în Uniunea Europeană. Aceste state îndeplinesc în mare măsură condiţiile UE pentru liberalizarea regimului de vize, dar Comisia Europeană menţionează în raportul ei anual că se impun acţiuni – unele chiar ”imediate” – pentru ca acest regim să fie menţinut, scrie Agerpres. Documentul atrage atenţia că toate cele opt state trebuie să facă mai mult pentru combaterea crimei organizate, iar Republicii Moldova şi Ucrainei li se solicită să adopte ”acţiuni imediate” împotriva corupţiei.

 

Republica Moldova este singura ţară dintre cele opt căreia Comisia Europeană îi cere să ia măsuri urgente împotriva spălării banilor şi corupţiei. ”Neobligativitatea vizelor pentru partenerii noştri est-europeni şi din Balcanii Occidentali este o mare reuşită pentru ambele părţi. Dar aceasta vine şi cu responsabilităţi”, a declarat în faţa presei la Bruxelles comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.