În perioada 23-25 noiembrie, Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei va efectua a doua vizită de monitorizare în Republica Moldova la nivel local și regional. Prima vizită de monitorizare a avut loc în luna septembrie curent.
Raportorii Congresului, Francis Lec (Franţa, SOC) şi Ignacio Sanchez-Amor (Spania, SOC), vor examina situația democrației locale și regionale privind angajamentele asumate de Republica Moldova prin ratificarea Cartei europene a autonomiei locale în octombrie 1997. În cadrul misiunii vor avea loc un șir de întîlniri la nivel național și local. Membrii delegației se vor întîlni, în particular, cu A. Popov, viceministru al Afacerilor Externe, cu L. Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului, cu D. Chirtoacă, primarul orașului Chișinău, cu S. Urechean, președintele Curții de Conturi, cu A. Tănase, președintele Curții Constituționale, cu I. Ciocan, președintele CEC, cu M. Formuzal, bașcanul UTA Găgăuzia, precum și cu diferiți primari din țară și președinți de raioane. Membrii delegației se vor deplasa și în raionul Dubăsari pentru o întrevedere cu reprezentanții locali.
Sursa: Olesea Șavca pentru Viza.md
Publică un comentariu nou