SCENARIUL CARE DĂ FIORI EUROPEI. GRECIA SE SCUFUNDĂ ÎN ABISUL CRIZEI

05.01.2012
Foto:  adydesign.deviantart.com

Premierul Lucas Papademos a anunţat azi că Grecia sa riscă să intre în incapacitate de plată, un scenariu cu implicaţii încă necunoscute pentru ţara sa şi pentru Europa. Ieri, Grecia sugera chiar că s-ar putea retrage din zona euro.

 

Guvernul de la Atena se află sub presiunea sindicatelor şi a sutelor de mii de protestatari care se opun planului de austeritate.

 

Premierul grec, Lucas Papademos, a avertizat, miercuri, că Grecia riscă să intre într-o spirală "necontrolată a incapacităţii de plată" dacă patronatele şi sindicatele nu vor putea ajunge la un acord privind reducerea costurilor de lucru, informează AFP, citat de Mediafax.

 

"În lipsa unui acord şi a finanţării, Grecia se va confrunta în martie cu o spirală necontrolată a incapacităţii de plată", a avertizat Papademos.

 

"Partenerii sociali trebuie să depună mari eforturi pentru ameliorarea competitivităţii economice şi stimularea angajărilor", a subliniat primul-ministru.

 

"Nu putem miza pe faptul că alte state membre UE şi organizaţii internaţionale vor continua să susţină financiar o ţară care nu se adaptează realităţilor şi nu îşi rezolvă problemele", a insistat Papademos.

 

Ieri, purtătorul de cuvânt al guvernului elen Pantelis Kapsis, a declarat că Grecia va fi nevoită să părăsească zona euro dacă nu va reuşi să obţină un nou acord de finanţare internaţională, de 130 miliarde euro.


Sursa: realitatea.net

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.