TINERII CALIFICAȚI PREFERĂ SĂ MIGREZE ÎN GERMANIA

27.05.2013

 

Foto: thenational.ae

Tot mai mulți tineri calificați din Italia, Brazilia, Cehia, Polonia, Ucraina, Spania etc. aleg Germania pentru migrare. Conform informațiilor difuzate de Deutsche Welle imaginea imigrantului semianalfabet nu mai corespunde realităţii. De cîţiva ani se stabilesc în Germania tot mai mulţi tineri tehnicieni, maiștri, absolvenţi cu studii superioare etc. Aproape fiecare al doilea imigrant are astăzi pregătire superioară.

 

Cancelarul german Angela Merkel consideră că ,,Germania are nevoie de migranți cu calificare înaltă. Specialiștii continuă să fie la mare căutare, căci populația Germaniei ar fi din ce în ce mai bătrînă. Se știe că pînă în 2025, Germania va avea un deficit de forță de muncă de peste 6 milioane”.

 

Potrivit analizei efectuate de Herbert Brücker, cercetător al pieţei muncii, nivelul de calificare al acelora care se stabilesc în Germania a crescut continuu, începînd din anul 2000. Specialistul vorbeşte despre "o nouă structură a imigraţiei", care nu împovărează casele de asigurări sociale. Dimpotrivă, fondurile de pensii, şomaj şi asigurările de sănătate profită de pe urma acestei transformări, iar beneficiile lor vor fi cu atît mai mari, cu cît numărul imigranţilor cu studii va creşte. Brücker a contrazis totodată teza că imigraţia produce automat o scădere a salariilor în Germania. Fără imigranţi, populaţia activă ar scădea în Germania pînă în anul 2050 la 27 de milioane de oameni, faţă de 45 de milioane în prezent.

 

La rîndul său Ministrul de Interne german este adeptul unor măsuri mai restrictive pentru angajații străini opinînd că ,,este o iluzie să credem că problemele demografice pot fi rezolvate doar cu ajutorul migrației. Este absurd să îi trimitem pe ai noștri în sisteme de siguranță socială pentru a aduce în schimb forță de muncă din diferite țări care să presteze aceeași activitate”.

 

Potrivit Oficiului Federal pentru Statistică de la Wiesbaden, în 2012, s-au stabilit în Germania mai bine de un milion de oameni ‒ un nivel nemai atins din anul 1995.

Portalul Viza.md vă propune să luaţi cunoştinţă de materialul video realizat de Deutsche Welle.

 

 

 

 

Sursa: dw.de

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.