VAL DE GREVE ÎN GRECIA

17.01.2013
Foto: obozrevatel.com

Salariaţii din mai multe domenii de activitate - bancar, sanitar, cel al transportului cu metroul, precum şi medici şi dentişti din sectorul privat - sunt chemaţi la grevă joi în Grecia pentru a protesta faţă de o nouă serie de măsuri de austeritate adoptate pentru a satisface reformele impuse de creditorii ţării, relatează AFP.

 

Salariaţii metroului din Atena vor organiza o grevă de 24 de ore pentru a protesta faţă de integrarea lor în grila unică de salarizare din sectorul public, aflată în curs de elaborare, care este impusă de cei trei principali creditori ai Greciei /UE, BCE, FMI/ pentru a reduce deficitul bugetar al ţării.

 

Angajaţii din sectorul bancar protestează joi faţă de condiţiile privatizării băncii de stat Hellenic Postbank, care urmează să fie scindată în două entităţi, activele viabile urmînd să fie plasate sub controlul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei.

 

În sectorul sănătăţii, medicii practicieni din spitalele publice, la apelul asociaţiei medicale panelenice (PIS) şi al federaţiei dentare, reclamă ca salariile lor să nu fie complet 'şterse' şi ca standardele serviciilor publice sanitare să fie menţinute. O altă federaţie a medicilor din spitale (OENGE) cere retragerea noii scheme de organizare a spitalelor, care prevede fuziuni ale mai multor instituţii şi închideri ale unor servicii, în curs de elaborare la Ministerul Sănătăţii.

 

Toate aceste măsuri, fie deja votate, fie în curs de a fi adoptate, sunt înscrise într-o serie de 'acţiuni prioritare' pe care Grecia trebuie să le pună repede în aplicare, pentru a beneficia de sprijinul financiar internaţional al zonei euro şi al FMI.

 

Sursa: money.ro

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.