VALERIU LAZĂR VA CONDUCE DELEGAŢIA MOLDOVEI LA SUMMIT-UL ŞEFILOR DE GUVERN DIN CSI DE LA MINSK PE 19-20 MAI

18.05.2011

Delegaţia Moldovei la cea de-a 57-a reuniune a şefilor de guvern din Comunitatea Statelor Independente, care va avea loc la Minsk în perioada 19-20 mai, va fi condusă de vice-premierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. Potrivit comunicatului serviciului de presă al Ministerului Economiei, se preconizează ca în cadrul summit-ului el va semna din partea Moldovei Acordul multilateral de comerţ liber în cadrul CSI. În agenda reuniunii şefilor de guvern din CSI mai sînt incluse chestiuni ce ţin de asigurarea securităţii alimentare în ţările membre ale CSI, examinarea proiectului unui Program de cooperare în domeniul antreprenoriatului inovaţional, inclusiv crearea unor resurse electronice specializate. Agenda include alte chestiuni ce ţin de crearea unui organ de cooperare în domeniul protecţiei consumatorilor şi pregătirea pentru expoziţia internaţională dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea CSI.

 

Se preconizează că semnarea Acordului multilateral de comerţ liber în cadrul CSI va contribui la formarea unui cadru contractual unit, conform cu cerinţele contemporane, pentru liberalizarea completă a comerţului în CSI, eliminarea unor bariere în calea comerţului reciproc, create în timpul existenţei Comunităţii şi deseori nejustificate în climatul economic actual. Semnarea noului Acord privind zona de liber schimb, bazat pe standardele moderne ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, este menită să înlocuiască dispoziţiile învechite din Acordul privind zona de liber schimb din 1994 şi alte acorduri în acest domeniu.

 


Sursa: noi.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.