ZONA EURO A ÎNREGISTRAT UN EXCEDENT COMERCIAL RECORD ÎN LUNA IUNIE, 14,9 MILIARDE DE EURO

18.08.2012
Foto:  economictimes.indiatimes.com

Excedentul comercial al zonei euro a atins în luna iunie 2012 cea mai ridicată valoare de la debutul publicării datelor statistice în 1999, a anunţat vineri Oficiul european de statistică (Eurostat), transmite AFP.

 

Potrivit unor estimări preliminare ale Eurostat, zona euro a înregistrat în luna iunie un excedent comercial de 14,9 miliarde de euro, comparativ cu un excedent de 200 milioane euro în luna iunie 2011. Este vorba de o cifră peste aşteptări, analiştii intervievaţi de Dow Jones Newswires mizau pe un excedent comercial de 6,9 miliarde euro în luna iunie, după un excedent de 7,1 miliarde euro în luna mai.

 

În luna iunie comparativ cu luna mai, exporturile zonei euro au crescut cu 2,4% pînă la 161,5 miliarde de euro, în timp ce importurile au rămas practic stabile la 146,6 miliarde euro.

 

În cazul Uniunii Europene (UE), cele 27 de state membre au înregistrat în luna iunie 2012 un excedent comercial de 400 milioane de euro, comparativ cu un deficit de 15,3 miliarde euro în luna iunie 2011. Exporturile UE au crescut cu 2,1% iar importurile au crescut cu 0,9%.


Sursa: agerpres.ro
 

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.