![]() |
Imigranții care s-au stabilit în Canada menționează că în ciuda frumuseții acestei țări și a unui nivel înalt de trai, ea are numeroase neajunsuri despre care e bine de știut
![]() |
Ecologiștii bat alarma de mai mult timp în privința catastrofei ecologice de la Strășeni, unde apele reziduale se scurg în mediul ambiant.
![]() |
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI urmează să aducă încă un cetățean moldovean traumatizat în accidentul produs în apropiere de regiunea Kaluga, transmite Noi.md Reprezentantul SMURD va ajunge astăzi în Federația Rusă pentru a prelua pacientul și al aduce în țara noastră.
![]() |
Pașapoartele vor fi eliberate pe un termen de 10 ani începînd cu data de 10 octombrie. Modificările efectuate la Legea cu privire la sistemul național de pașapoarte a fost publicată în Monitorul Oficial.
![]() |
Grevă a companiei aeriene Ryanair, care va afecta zborurile din/în aeroporturile belgiene și suedeze
![]() |
Comisia Europeană intenționează să restricționeze procedura de obținere a cetățeniei statelor Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru Justiție, Drepturile Consumatorului și Egalitate de Gen, Věra Jourová.
![]() |
Cetăţenii moldoveni care intenționează să tranziteze sau să călătorească în Republica Croația urmează să țină cont că, din cauza vîrfului de sezon estival – luna august - circulația rutieră pe principalele autostrăzi:
![]() |
Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, ieri 06 august, la ora 19:45 (ora locală) rudele victimelor și persoanelor decedate au ajuns în orașul Kaluga Federația Rusă cu microbuzul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.