![]() |
Prevederile referitoare la modificările aduse regulilor de imigrare, propuse conform EU Settlement Scheme, au fost aprobate de Parlamentul Marii Britanii și au intrat în vigoare la 28 august 2018. Deocamdată, ele se află doar în faza inițială de implementare.
![]() |
În viitorul apropiat, va fi semnat un acord privind regimul fără vize între Suriname și Rusia, după care deţinătorii pașapoartelor rusești nu vor mai trebui să-şi perfecteze o viză, pentru a intra pe teritoriul tuturor statelor din America de Sud.
![]() |
Dacă aveţi planificată vacanţa de vară pe plaja din România, fiţi precauţi. În zona Mangalia, apa Mării Negre este infectată cu deşeuri petroliere.
![]() |
Ministerul de Externe de la Chișinău a reacționat la cazul unioniștilor români blocați timp de o zi la frontiera cu Republica Moldova.
![]() |
Istoria de succes a migrantului reîntors de peste hotare Vladimir a muncit doi ani în Federaţia Rusă ca vinzator de încălţăminte într-un magazin, în apropierea or. Moscova şi aproape de un an de zile e revenit acasa.
![]() |
Moldovenii care se află sau doresc să călătorească în Grecia urmează să țină cont că Serviciul grec de Meteorologie a prognozat un “cod portocaliu” de vreme nefavorabilă, pentru 28 august 2018.
![]() |
Peste 100 de copii din diasporă au revenit acasă pentru a participa la cea de-a VI-a ediție a Programului Guvernamental DOR.
![]() |
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu reprezentanții Diasporei moldovenești din cîteva țări ale lumii. Mai bine de 30 de delegați ai comunităților moldovenești din Rusia, Ucraina, Italia, Marea Britanie, Liban, SUA și Canada au participat la discuție.
![]() |
În orașul Winkler, Manitoba a avut loc un festival cultural, la care au participat aproximativ 30 de țări din întreaga lume.