PRIMELE FISURI ÎN AXA BERLIN-MOSCOVA

01.06.2012
Foto: itar-tass.com

Relaţia cîndva privilegiată dintre Rusia şi Germania este umbrită de suspiciuni reciproce.


La Berlin, revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, după alegerile din 4 martie, a fost primită cu dezamăgire.


Angela Merkel, cancelarul german, îşi pusese speranţele în Dimitri Medvedev, predecesorul lui Putin şi actualul şef al guvernului de la Moscova, că va reuşi să modernizeze Rusia.


Anunţul din septembrie anul trecut, cînd cei doi au oficializat rocada la conducerea Rusiei, a căzut ca un trăsnet pentru Merkel, care a sperat pînă în ultima clipă că Medvedev va candida pentru un nou mandat la Kremlin.


Dezamăgirea lui Merkel a fost şi mai mare în primăvara acestui an cînd, cu cîteva zile înaintea prezidenţialelor din Rusia, ea i-a transmis un mesaj lui Putin.


Ca viitor preşedinte, Putin ar trebui să facă un gest de bunăvoinţă către Occident, prin care să semnaleze dorinţa unui nou început. Acest gest ar fi trebuit să fie eliberarea lui Mihail Hodorkovski, fostul magnat al petrolului şi rival al lui Putin, aflat de ani buni în închisoare.


Putin i-a ignorat cererea lui Merkel. De cealaltă parte, Putin o consideră pe Merkel "vasala" americanilor şi o acuză că a cedat presiunilor SUA atunci cînd a blocat accesul companiilor ruse la diferite contracte.


Astăzi, Putin se va afla la Berlin, dar vizita va fi una marcată de răceală, scrie publicaţia germană "Der Spiegel". Nu se vor semna acorduri, ca înainte, şi nu va mai avea loc nicio discuţie despre eforturile administraţiei ruse de a obţine relaxarea regimului de vize pentru cetăţenii săi.


Sursa: evz.ro

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.