"PROFETUL" SOROS: IEȘIREA UNEI ȚĂRI DIN ZONA EURO ESTE INEVITABILĂ. UE ESTE ÎN PRAGUL UNUI COLAPS ECONOMIC

27.06.2011

Miliardarul George Soros consideră că ieșirea unei țări din zona euro este probabil inevitabilă și cere politicienilor să aibă un "plan B" prin care să prevină colapsul economic al Uniunii Europene, scrie Reuters.

 

Soros nu a precizat care țară ar putea parași zona euro, însă cel mai probabil candidat pare a fi Grecia, unde politicienii trebuie să adopte săptămâna viitoare măsurile dure de austeritate cerute de instituțiile financiare internaționale în schimbul ajutorului extern de care statul are nevoie pentru a evita falimentul.

 

Miliardarul a reiterat că moneda euro a avut încă de la început un defect fundamental, pentru că nu a fost susținută printr-o uniune politică sau printr-o trezorerie comună a statelor care au adoptat-o. "Euro nu a avut nicio prevedere pentru corecție. Nu a existat niciun aranjament pentru ieșirea unei țări din zona euro, lucru probabil inevitabil în actualele circumstanțe", a spus el.

 

Deși consideră că "supraviețuirea Uniunii Europene este de interes vital pentru toată lumea", Soros a arătat că UE are nevoie de schimbări structurale pentru a evita un proces de dezintegrare. "Nu există niciun plan B în acest moment. De aceea autoritățile se conformează convenției și insistă pe conservarea aranjamentelor existente, în loc să admită că există defecte fundamentale care trebuie corectate", a afirmat miliardarul.

 

El consideră că liderii europeni trebuie să adopte noi măsuri pentru a remedia situația din UE, referindu-se la felul în care criza datoriilor de stat din țările puternic îndatorate, de la "periferia zonei euro", testează coeziunea europeană în contextul nemulțumirii contribuabililor din țările mai bogate cu privire la pachetele de bailout. "Să admitem că suntem pe marginea unui colaps economic care începe, să zicem, în Grecia, dar se poate răspândi cu ușurință. Sistemul financiar rămâne extrem de vulnerabil (...) Suntem la marginea prăpastiei și este momentul să recunoaștem că este nevoie de schimbare", comentează Soros.

 

Potrivit acestuia, printre măsurile care ar putea fi adoptate de UE se numără crearea unui buget central european mai amplu, direcționarea către acesta a unei porțiuni din veniturile din taxa pe valoare adăugată sau dintr-o taxă specială asupra tranzacțiilor financiare, înființarea unei instituții europene de garanții pentru bănci și triplarea fondului de bailout prin suplimentarea acestuia cu venituri din taxe.

 

 

Sursa: bizmedia.md

Publică un comentariu nou

CAPTCHA
Vă rugăm să răspundeţi la întrebare pentru a evita SPAM-ul
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.